Inca ne aflam in perioada nebuna in care am intrat din cauza pandemiei Covid-19. Sportul a fost una din categoriile cele mai greu incercate in aceasta perioada, in special sporturile de contact.
Multe promotii au ”inchis usile” in aceasta perioada si de-abia acum incep sa isi reia activitatea, cu numar de gale reduse semnificativ, majoritatea fara fani in tribune sau cu un numar redus de fani.
Ei bine, nu este si cazul UFC-ului care in ciuda nebuniei din ultimul an, a facut toate lucrurile cum trebuie si ne-a oferit noua, fanilor, privilegiul de a ramane conectati la sportul pe care il iubim. De asemenea, si sportivii au avut sansa de a incasa bani, de a munci. Toate au fost posibile datorita protocoalelor de siguranta/sanatate, a sistemului de testare impus precum si varianta Fight Island unde am avut si 3 gale cu un numar redus de spectatori.
Strategia UFC s-a schimbat, a devenit mai agresiva si se pare ca vom avea de acum doar gale (sau asa se doreste) cu fani, la capacitate completa a salii/locatiei in care vor avea loc eventurile.
Primul experiment in aceasta directie va fi UFC 261 care va avea loc in Jacksonville, Florida, full capacity 15,000 de fani in tribune, primul event cu un astfel de public de la UFC 248 din martie 2020.
Vom avea 3 meciuri de titlu cu fani in tribune! Si restul galei arata la fel de interesant ca meciurile principale. Pulsul atmosferei din tribune l-am putut lua de la conferinta de presa, unde energia fanilor parca ne-a scos din senzatia de “Ultimate Fighter” in care am fost in ultimul an.