Conor McGregor este considerat, pe buna dreptate, drept cel mai bine imbracat luptator de MMA. Cu toate acestea, tinutele sale au o poveste. Cei mai multi fani considera ca irlandezul il imita pe Floyd, vorbind mereu despre bani si purtand lucruri scumpe. Dar comentatorul batran de wrestling nu poate sa scape faptul ca McGregor isi numeste pantofii “pitoni”. In istoria wrestling-ului un singur om isi numea asa pantofii, Ric Flair. Nu voi intra in foarte multe detalii, pentru ca imaginile vorbesc de la sine, haideti sa ne uitam impreuna la cel mai spectaculos look al lui Conor si sa ne gandim unde l-am mai vazut,
Nu sunteti convinsi, bine! Poate acum:
Va lasam bucuria de a descoperi singuri cat de asemanatoare sunt promo-urile celor doi, dar ce stim cu sigurnata este ca Ric sigur nu s-a inspirat de la Conor. Puteti admira aici costumul lui Ric.
100% de acord! Pacat ca multi fani MMA nu pot sa vada cat a contribuit sistemul de entertainment din pro-wrestling la dezvoltarea MMA. Pe langa partea de entertainment as vrea sa profit putin de legatura pro-wrestling si MMA din articol si sa descriu anumite amanunte despre aceasta punte, amanunte care in lumea sportului de contact e un subiect tabu aducerea in discutia a pro-wrestlingului cat timp nu il descriem ca un circ si il luam in batjocura. Sper ca si cei care il citesc si urasc wrestlingul sa isi schimba macar putin parerea in urma comentariului. Vreau sa subliniez cat de mult a contribuit pro-wrestlingul la radacinile MMA din punct de vedere atat istoric cat si tehnic. Tehnica lui Karl Gotch (despre care Gene LeBell spune ca este cel mai bun grappler ever) predata japonezilor, intemeierea stilului “strong” din NJPW consolidata de Inoki si mai apoi tot shoot style-ul dus la alt nivel in UWF, loc de unde au plecat:
Satoru Sayama aka Tiger Mask 1 – fondatorul Shooto, prima companie de MMA ever. Unul dintre cei mai buni “scientific wrestlers” ever, un maestru atat in arta “workingului” cat si in arta “shootingului”. Vorbind de partea de shooting, Sayama a invatat tehnica de Sambo, Judo si Muay Thai, toate cu baza lui de Catch puse sub regulile de Vale Tudo preluate din Brazilia in federatia sa.
Akira Maeda – fondatorul RINGS – cea mai fina linie dintre realitate si fictiune in wrestling, federatia care aducea toata elita luptatorilor din est – sambo, judo, lupte plus altele, luptatori antrenati in catch si acomodati la un stil worked extrem de realist.. companie care mai apoi a devenit “full shoot”, fiind si locul unde s-au nascut legende ca Fedor – ucenicul lui Volk Han la vremea aceea, Big Nogueira sau Randy Couture, Dan Henderson etc. O adevarata comoara de grappling federatia lui Maeda.
Yoshiaki Fujiwara – cel mai tehnic student al lui Karl Gotch, unul dintre cei mai puri catch wrestleri, un tehnician fenomenal care si-a predat mai departe tehnica inspre Minoru Suzuki si Masakatsu Funaki – cei 2 fiind fondatorii Pancrase, companie “full shoot” care avea sa demonstreze ca “pro-wrestling is strong” – aici discutam de scoala de pro-wrestling old school din vremurile lui Ed Lewis si mai apoi Lou Thesz, adevaratii hookeri. Tot de la scoala din PWFG (federatia lui Fujiwara de shoot style wrestling) au plecat si fratii Shamrock.
Nobuhiko Takada – poate nu cel mai legitim shooter, insa omul care a dus mai departe spiritul UWF in compania care avea sa se numeasca UWFi, companie ce voia sa aduca inapoi wrestlingul pur, companie care aducea wrestleri amatori cu background puternic si le facea trecerea la profesionisti asa cum se facea pe vremuri, la dojoul unde ii aveau ca antrenori pe Billy Robinson sau Danny Hodge – legenda in lupte de altfel, odata initiati, aveam parte de suplexuri si submissionuri ca pe vremuri in meciuri single / tag team clasice. Miza suprema fiind titlul “World Heavyweight Title” – cel original, pre-50s. Compania respectiva se baza pe spiritul “Bushido”, astfel ca aveam razboinici ca Takayama (care acum din pacate e paralizat in urma unei cariere nebune – de mentionat celebrul meci cu Don Frye) sau tehnicieni puri ca Kiyoshi Tamura.
Toate ca toate, insa cel mai bun produs UWFi ca shooters a fost Kazushi Sakuraba, care a aratat tehnica veche de catch wrestling in ceea ce urma sa se numeasca Pride, unde Saku39 avea sa isi castige renumele de “The Gracie Hunter”. Pride FC fiind companie care avea sa se nasca din UWFi si sa reprezinte una din cele mai frumoase si prospere epoci din istoria MMA.
De asemenea Josh Barnett a fost tot produsul lui Billy Robinson si a scolii vechi de wrestling britanic de la Wigan Snake Pit. Barnett fiind omul care duce mai departe acest pro-wrestling pur si in ziua de azi antrenand catch.. si aceste scoli mai exista si wrestleri de genul acela mai exista, DBS Jr. sau Hideki Suzuki fiind doar doua exemple. Neil Melanson fiind la baza si el un catch wrestler antrenat de Gene si Gokor (antrenat la randul lui de Thesz si Gotch), Neil avand propriul sistem de submission cu care antreneaza inclusiv celebri luptatori de MMA.
Sistemul de antrenament, Strength & Conditioning si bazele in tehnicii de wrestling (bazele care se regasesc in toata pregatiriea de wrestling, profesionist sau amator) inca stau la baza in NJPW Dojo, unde antreneaza Yamazaki (studentul lui Sayama.. unul dintre ei, printre alti mari maestrii in diferite arte martiale), cu toate ca pro-wrestlingul e devenit mult mai mult o forma de divertisment care are ca scop dezvoltarea unor povesti si a unor personaje, in ziua de azi stiind toata lumea ca este predeterminat, asta nu inseamna ca la baza lui nu sta o munca uriasa ca pregatire fizica, riscuri asumate si baza tehnica extrem de solida.
Am scris aceste informatii, desi multi le cunosc, pentru fanii MMA care resping cu desavarsire pro-wrestling si incearca constant sa il minimalizeze. Daca totusi nu se regasesc in niciun stil de wrestling (fiind atat de multe stiluri frumoase.. WWE-ul modern, vremurile NWA sau wrestlingul alb-negru, puroresu – strong style sau kings road, lucha libre sau stilul european) atunci macar sa recunoasca meritele wrestlingul ca fiind una din radacinile sportului de care se bucura astazi, adica MMA. Ma bucur ca pe acest site sunt recuoscute aceste merite spre deosebire de marea masa care rezuma puntea dintre wrestling si MMA la “Lesnar a fost tare dar Punk a fost praf, avand in vedere ca Brock a fost mai demult, am inceput sa uitam de ce era capabil asa ca ramane sa simbol slabul de Punk”, eventual cu un Swagger / Lashley sau ce mai e la suprafata Bellator ca exemple.
Totusi nimeni nu vorbeste de Shinya Aoki dintre fighterii actuali, un A-Class shootist. Ma rog, acum fiecare cu stilul lui, evident, dar la urma urmei, inspiratie exista, dovada fiind articolul de mai sus in primul rand.. de la vestimentatie la atitudine, modul de vorbire, “gimmick”, toate promovate sub un brand in contract cu televiziunea care ofera gale saptamanale pe ESPN/ESPN+ si lunar gale mai mari in sistem PPV.. evident, galele avand doza de hype prin conferinte de presa aka promouri si promo packageuri, toate aduse pe un card plin de actiune.. deja avem ceva asemanari pana aici. Si totul dus la apogeu atunci ca heelul irlandez sparge autobuzul in care se afla cel mai mare luptator din est, neinvinsul Khabib, 2 stiluri dar si 2 personalitati total opuse. Tot acest build up plin de intriga si rivalitate a dus la un all time record PPV cu 2.4M buys. In concluzie, eu zic ca si acel sport “fake” merita ceva credit. Inclusiv cuvantul sport, atribuit wrestlingului, fiind atat de contestat.. pokerul de exemplu fiind considerat fara probleme un sport doar pentru existenta competitiei, insa nivelul atletic fizic (si psihic) din wrestling, tot setul de motricitate pe care il vedem, in ochii majoritatii fiind, din pacate, egal cu 0.
Aici ar fi extrem de mult de discutat. Ai dreptate in totaliate. Cu toate acestea fanii despre care vorbesti tu sunt putini ca numar. Oamenii vad doar exteriorul. Asa cum fanii de wrestling nu prea au auzit de Robinson sau Gotch si nici nu inteleg tehnicile de lupta din wwe, tot asa fanii de mma cred ca sportul lor este pur si aparut din neant, desi se numeste arte martiale combinate. de asta incercam si noi sa aducrm tipul asta de informatii. Multumim pentru comentariu!
Da, e pacat ca de la celebritati uriase ca Chuck Norris sau Bruce Lee care erau interesati de CACC de la Gene LeBell, a ajuns astazi tot stilul de catch intr-o obscuritate absoluta. Nimeni nu mai imparte grapplingul in standing wrestling si finishing holds si nimeni nu mai numeste o kimura ca fiind double wrist lock, iar orice e submission e astazi de la sine inteles ca provine din BJJ (sport superb de altfel, nu ca as sustin rivalitatea intre stiluri).