Colaborarea noastra cu profesorul Dituleasa-Roman Valeriu continua. In episodul de azi aflam cum se organizau Jocurile, cele mai importante evenimente pentru populatia Imperiului.
Jocurile din perioada imperială (momentul lor de glorie), așa-numitele munera, urmau o succesiune de evenimente cu succes de public garantat, dezvoltată de-a lungul secolelor. Ziua de măcel și vărsare de sînge începea încă de dimineață cu vînătoarea de animale. Prînzul era rezervat execuțiilor publice ale infractorilor și inamicilor statului (momentul preferat al lui Vadim). Atracția principală venea, însă, după-amiaza: luptele de gladiatori. Următoarele articole din serialul nostru prezintă descrierea pe scurt a unei astfel de zile. Jocurile puteau dura și săptămâni întregi, în funcție de importanța evenimentului sărbătorit și de forța financiară și politică a organizatorului.
Acesta, un fel de Dana White al acelor vremuri (se numea editor), aranja din timp întîlniri cu proprietarii școlilor de gladiatori (lanistae), pentru a stabili în detaliu programul luptelor. Programul era anunțat, cu cîteva zile înainte, de crainici care se deplasau în diverse puncte ale orașului (ați văzut asta în serialul Rome) sau prin postere lipite sau desenate pe pereții clădirilor publice. Acestea purtau numele de edicta muneris și cîteva au supraviețuit pe zidurile din Pompeii. Un exemplu:
”Douăzeci de perechi de gladiatori aparținîndu-i lui Decimus Lucretius Satrius Valens, preot permanent al lui Nero Caesar, fiu al lui Augustus, și douăzeci de perechi de gladiator aparținînd lui Decimus Lucretius Valens, fiul acestuia, vor lupta la Pompeii în a șasea, a cincea, a patra, a treia și a doua zi înainte de Idele lui Aprilie”. [10-14 aprilie, n.m.] (Corpus Inscriptionum Latinarum, IV3884).
Cu o zi sau două înaintea jocurilor se organiza, de obicei în Forum, o paradă a gladiatorilor oarecum asemănătoare cu ceea ce se întîmplă la ceremonia de deschidere a JO. Era unica ocazie pentru public să-i vadă la față pe viitorii luptători. În arenă, aceștia intrau direct în echipament, care includea și coiful, așa încît spectatorii vedeau doar mașina de luptă, nu și omul din spatele ei. În seara de dinaintea întrecerilor, atît gladiatorii, cît și uenatores (vînătorii) și infractorii care urmau să fie executați a doua zi aveau parte de un banchet, ultima masă, așa-numita cena libera. Chiar dacă proba cîntarului nu exista în acele timpuri, iar masa era abundentă și pe sistemul bufet suedez, gladiatorii inteligenți nu se îmbuibau în stil porcesc, pentru că fiecare aripioară de la KFC-us în plus putea face a doua zi diferența dintre viață (celebritate, bani, femei/bărbați), rănire gravă sau moarte. Dimpotrivă, cei cu experiență petreceau aceste momente luîndu-și adio de la cei dragi și punîndu-și treburile în ordine.
La acest banchet era prezentat libellus munerarius, un program mai amănunțit al luptelor de a doua zi, care oferea detalii despre perechile de gladiatori (cu numele lor de scenă) și ordinea în care aceștia urma să lupte. Perechile erau formate în funcție de tipul de armament (vom detalia aceste lucruri în alte articole), forță fizică (masa corporală conta și ea, măcar după ochi) și experiență. În general, se încerca crearea de perechi cu șanse teoretic egale, dar nu puține au fost situațiile în care extremele erau puse față în față, măcar pentru exotismul confruntării. Cel mai adesea se întîmpla ca gladiatori începători să fie confruntați cu veterani ai arenelor. Asta nu înseamnă că începătorii erau victime sigure. Un exemplu celebru apare într-o inscripție, a cărei transliterare am făcut-o în ilustrație, de unde aflăm că novicele Marcus Attilius, luptînd ca murmillo, l-a învins pe Hilarus, un thraex. La momentul respectiv, Hilarus era un veteran cu 13 victorii sub centură. Și prietenul Attilius nu s-a oprit aici, ci l-a supus pe un alt thraex, Lucius Raecius Felix, cu 12 victorii la activ. Pentru că talent, lumea te vede, iată, din antichitate începînd! Grație bravurii cu care au luptat, atît Hilarius, cît și Raecius au primit o missio, adică li s-a permis să trăiască, în ciuda înfrîngerii.
…Acum soarele a răsărit. Este ziua cea mare! Încep jocurile! Dar acestea în episodul următor.
Autor: Dituleasa-Roman Valeriu